Dor de Tine: O campanie pentru întoarcerea acasă

Milioane de români au plecat din România în ultimul deceniu. Sute de mii de copii cresc singuri acasă, cu dor de părinți. Este cea mai profundă criză a României post-decembriste. 

Aproape 6 milioane de români au plecat, în ultimele 3 decenii, din România. În 2018, creșterea ritmului migrației ne plasă pe locul al doilea din lume după Siria. Ne-au plecat tinerii, forța de muncă, oameni curajoși, antreprenori.

Au lăsat în urma lor sate și orașe pustii, îmbătrânite, copii singuri acasă, care numără zilele până când își vor revedea părinții. Un raport OCDE din luna iulie ne spune că diaspora românească este a cincea cea mai mare din lume.

Deși sunt încă mult mai mulți cei care pleacă, sunt și români care se întorc. Și alții care visează să își găsească drumul spre casă, curând. Pare greu, pare o nebunie, dar nu e imposibil.

Așa a apărut ideea campaniei dor de tine - vrem să inspirăm români din toată lumea să ia decizia. Vrem să îi găsim pe curajoșii care au făcut-o deja și să le spunem povestea. Credem în puterea exemplului. Credem în miracole. Credem că visul nostru poate fi o nouă revoluție - cea a întoarcerii acasă. Credem că visele devin realitate. 

Fie că te-ai întors deja, fie că ai în plan sau încă nu ai luat decizia, vino în campania dor de tine. Împreună putem crește o comunitate în care să alinăm dorul, să spunem povești și să îndeplinim visuri. Și o revoluție a tuturor nebunilor de România. 

 Decizia întoarcerii nu e ușoară, dar nu e nici imposibilă. Ne este dor de voi! 

*Ideea campaniei a apărut după zecile de mesaje primite pe pagina de Facebook Sebastian Burduja de la românii care s-au întors sau care își doresc asta. Numele campaniei a fost inspirat de mesajul 'Mi-e dor de tine', proiectat pe podul Elisabeta din Londra: https://lightsonromania.com/anunturi/mi-e-dor-de-tine/

 

Echipa Noastră

  
Sebastian Burduja
  • Sunt un idealist pragmatic, bolnav de România. 
  • După 12 ani de studiu și muncă peste hotare, la început de 2016 mi-am îndeplinit visul: am revenit acasă în România.
  • Crezul meu este că viața merită trăită în slujba societății pentru construcția României în care toți cei plecați să se întoarcă și din care nimeni să nu mai plece.
  • Visez la cozi de români la granițe - fericiți să revină acasă. Mai multe detalii aici.

 

Diana Crețu
  • Sute de mii de copii cresc singuri acasă.
  • Milioane de români din toată lumea adorm în fiecare seară cu dor: de copii, de părinți, de prieteni, de casă, de țară.
  • Visez la o țară care să nu se mai dărâme, ca o casă părăsită.
  • Până când visul lui Sebastian se va împlini, putem scrie împreună poveștile românilor de pretutindeni. Ca să mai alinăm dorul...

 

Alexei Leon
  • Ne cheamă țara! Încă nu i-ați auzit strigătul de dor?
  • Suntem așteptați cu drag acasă, de oriunde am fi.
  • E timpul să reluăm dialogul cu țara, care are mare nevoie de noi.
  • Participă și tu la cel mai amplu proiect de mobilizare a diasporei.

 

Așteptăm Mesajele Voastre